Dacia lansează DUSTAR SPACE ADVENTURE. Despre ce este vorba?

Autor: Promotor 01 apr. 2021 Știri auto

Dacia lansează DUSTAR SPACE ADVENTURE. Este un program special, care asigură o experiență inedită pentru fanii brand-ului. Despre ce este vorba?

GALERIE FOTO

După ce a revoluționat piața auto pe Pământ, Dacia se pregătește de următoarea sa misiune. Trimite o versiune specială a lui Duster într-o călătorie inedită. Avem de-a face așadar cu Dacia Dustar. „Este un pas mic pentru Dacia, un start al unei călătorii simple și distractive în spațiu”, susțin cei de la Dacia.

Lansarea modelului în spațiu a fost transmisă live de Dacia UK. „Inginerii noștri au lucrat în secret la cel mai nou proiect. Începe o nouă eră în domeniul călătoriilor accesibile”, este descrierea care a însoțit transmisiunea live pe YouTube.

Dacia lansează astfel primul program de călătorii în spațiu cu bani puțini, urmând unul dintre principiile companiei: “Facem mult cu puțin”. Prima călătorie a avut loc deja. “Cerul nu este limita”, glumesc cei de la Dacia.

Revenind cu picioarele pe pământ, șeful diviziei de Operațiuni Dustar, Alan Ding, dezvăluie secretele misiunii: “Gravităm în jurul ideii de a oferii cele mai accesibile produse fără să facem compromisuri în ceea ce privește calitate. Am reușit acest lucru pe Pământ. Astfel, lansarea unei mașini în spațiu este următorul pas logic! Mulți visează să ajungă în spațiu […] Sunt fericit până la cer și înapoi că putem trimite Dacia Duster atât de departe astăzi.”

Dacia lansează Dustar de Ziua Păcălelilor

Comunicatul Dacia este o glumă simpatică și transparentă de 1 Aprilie, care se poate ghici încă din primele rânduri.

Nu putem spune însă, același lucru despre tentativa celor de la Volkswagen de a glumi de Ziua Păcălelilor, cu două zile mai devreme. Jurnaliștii și fanii din toată lumea au crezut că schimbarea denumirii diviziei de mașini electrice din Statele Unite din Volkswagen în Voltswagen este o mutare reală. Mai mult, americanii au confirmat modificarea înainte de a recunoaște că totul a fost doar o farsă. Presa americană a pus la zid acțiunea de marketing și a acuzat compania că a indus în eroare fanii și jurnaliștii.

VIDEO:


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide